Cadence of falling letters

Ţapul ispăşitor

Azette — Sat, 14 Jan 2012 20:49:51 +0000

Astăzi este una din acele zile în care aş putea să ţip cât mă ţin plămânii că “MI S-A LUAT!”. Şi când aş rămâne fără aer, aş lua o gură sănătoasă şi aş ţipa iar şi iar şi iar. Pentru că mi s-a luat de 1000 de certuri, de oale sparte în cap pe nedrept, de suprareacţionări pentru un nimic, de vorbe aruncate aiurea, de oameni care nu sunt în stare să tacă şi să asculte dracu ce li se zice, de oameni care chit că ascultă, înţeleg numai ce vor. Şi cel mai mult mi s-a luat de consecinţele acestor acţiuni şi anume dureri de cap, de stomac, greaţă, ameţeli, nopţi nedormite care duc la glezne scrântite când ameţesc şi cad, nervi, stres, şi lista poate continua. Dar oricum, ce contează cum mă simt? Atâta timp cât sunt aici ca sac de box şi încă pot să duc, nimic altceva nu contează.

Till next time…

Christmas came early

Azette — Thu, 22 Dec 2011 22:04:54 +0000

Nu va fi un post lung. Vroiam doar să spun că astăzi copilul din mine a avut parte de o mare surpriză…şi de asemenea să mă laud. Am un 3DS! Voi reveni probabil cu o poză mâine. Dar până una alta: 3DS! I have the greatest boyfriend ever. Am zis!

Till next time…

The Dragonborn Comes

Azette — Fri, 02 Dec 2011 23:31:27 +0000

Nu mă omor, în general, după cover-uri, însă căteodata dau peste unele melodii care sunt chiar mai bune decât originalele. Mi-a dat Claudiu în seara asta melodia de mai sus şi mi-a plăcut instant. I needed to share this, it’s too awesome.

Till next time…

Foaia are două părţi

Azette — Sun, 27 Nov 2011 09:38:22 +0000

Am fost călcată în picioare din cauza faptului că am fost drăguţă cu lumea poate de mai multe ori decât meritam. De asemenea, nu o dată mi-au fost date înapoi, ferfeniţă în schimb, rugăminţi şi păreri. Nu sunt o sfântă, departe de aşa ceva, dar de multe ori prefer să tac decât să zic ce îmi vine pe limbă în momentul respectiv, pentru că ştiu că o să doară. Ştiu să dau unde doare, ştiu să înţep, ştiu să jignesc, am o limbă ascuţită când îmi trebuie. Dar aleg să nu o folosesc, nici atunci când sunt insultată sau facută în fel şi chip. Aleg să nu îmi exprim părerea despre anumite persoane, tocmai pentru că este una proastă, prea proastă să o zic, şi ar include nişte cuvinte grele.

De asta prefer să îi zic cuiva să mă lase în pace de 10 ori, decât să îi zic o dată să se ducă dracu. Prefer să bat orbrazul când sunt înjurată decât să înjur înapoi ( chit că am probabil un arsenal de înjurături ce îmi vin în minte în momentul ăla ). De înţepat, recunosc, o fac mai des, e defect din design.

Şi totuşi, există o limită. Când încerci să te bagi cu bocancii cu ţinte înapoi în viaţa mea, deşi ţi s-a zis că nu eşti binevenită, se schimbă foaia. Pot să devin a dracu. Pot să jignesc, pot să te fac cu ou şi cu oţet, pot să îţi zic exact ce cred despre tine, fără să încerc să îţi mai protejez sentimentele. Dacă nu se poate cu frumosul ( Doamne ajută, am tot încercat cu frumosul ), trecem la a fi a dracu şi rea. Probabil o să îmi pară rău că am recurs la asta dar, dacă se termină totul, it’s worth it. Sunt fraieră să cred că un om se va opri, chit că ştie că face rău cuiva prin acţiunile sale. Mi-a fost demonstrat că acel om e prea egoist să se gândească la alţii.

Aşa că da, foaia are două părţi, şi sunt unele persoane pe lumea asta pentru care merită să o întorc.

Till next time…

Unde este copilăria?

Azette — Thu, 24 Nov 2011 10:08:23 +0000

Citeam ieri pe un forum, un topic despre cărţi. Mi-a sărit în ochi faptul că nu existau cărţi fantasy, SF, steampunk, mă rog, ficion books. De curiozitate apoi, m-am uitat la vârstele celor care au postat. Cei mai multi erau copii între vârstele de 12 – 16 ani.

Acum, nu este locul meu să le zic altora ce să citească sau ce să le placă, însă pentru un copil de 13 ani, Kafka nu mi se pare un autor potrivit. Evident, nu condamn, fiecare citeşte ce vrea în definitiv, numai că toţi de acolo ( copiii mă refer ), mi-au lăsat impresia că citeau genul ăla de cărţi doar pentru a dovedi că sunt mai maturi decât le dictează vârsta. Poate mă înşel…sper că mă înşel, însă impresia generală lăsată aia a fost.

Personal, nu mă fascinează cărţile axate pe viaţa reală, sau inspirate din anumite evenimente. Nici cele axate pe psihologie. Sunt înconjurată de realitate şi dramă, iar când citesc prefer să mă afund într-un univers fantastic, altul decât cel în care trăiesc. Desigur, am citit Eliade, Rebreanu, Preda, Petrescu, şi mi-au plăcut mult Ion, Ultima noapte de dragoste, întia noapte de război, Patul lui Procust, Pădurea Spânzuraţilor, etc. Nu zic să nu citeşti deloc genul ăla de cărţi, zic doar că nu înţeleg de ce se limitează unii doar la el. Un pic de diversificare nu strică niciodată.

Începusem să vorbesc despre copii. Era o fată care posta numai despre cărţi din genul menţionat mai sus. Avea 13 ani. După cum am menţionat, am impresia că în ziua de azi nimeni nu mai vrea să fie copil, şi vrea să crească şi să se maturizeze mai repede. Cu maturizarea nu am nimic împotrivă, însă maturizarea nu înseamnă să fii anost şi serios mereu. Cred că s-a ajuns la o concepţie greşită despre maturitate. Dacă citeşti cărţi serioase sau cu un context mai greu, nu eşti mai matur. Dacă nu râzi la glume şi stai serios când cei din jurul tău se distrează, nu eşti matur. Eşti doar fraier.

Nu o singură dată am auzit pe stradă sau în autobuz, copii vorbind despre anumite cărţi care erau cu mult peste vârsta lor. Şi se vedea asta pentru că din discuţie reieşea că n-au înteles nimic din ele. Dincolo de stratul exterior al unor cărţi, mai sunt şi anumite întelesuri sau idei care reies, şi dacă nu ai o oarecare experienţă ori cu acele cărţi, ori în viaţă, sau daca nu eşti perspicace, nu ai cum să le prinzi. Şi din punctul meu de vedere, atunci ai citit acea carte cam degeaba.

E trist cum atunci când suntem mici, vrem să creştem, iar când suntem mari şi dăm de greu, vrem sa fim iar copii. Copiii de acum nu mai preţuiesc copilăria aşa cum ar trebui. Innocenţa unui copil e ceea ce îmi lipseşte cel mai mult, şi când văd cum unii se leapădă de ea, mă întristează. Trist este şi faptul că atunci când o să ajungă la o anumită vârstă, or să se uite în urmă şi o să îşi dea seama cât au fost de fraieri.

Till next time…

Nervii zilnici

Azette — Wed, 09 Nov 2011 17:47:44 +0000

Mereu am avut ceva cu cei care copiază…până să ajung la concluzia că sunt ori prea leneşi ori prea proşti să înveţe. Oricum, atâta timp cât nu mă deranjează, nu le dau nici o importanţă.

La testul de azi am zis să mă aşez mai în faţă ( adică în a doua bancă ), cu ideea că aşa nu mă va deranja nimeni cu întrebări sau nu o să se foiască nimeni pe lângă mine să îşi scoată copiuţele sau foile. E adevărat, nu s-a prea foit nimeni pe lângă mine, dar cineva din spate, nu se spune cine, avea nenorocitele alea de căşti cu care se copiază mai nou, şi se auzea până în faţă murmurul de la ele. Măcar, daca tot vrei să copiezi cu căşti, ai bunul simţ să nu îi deranjezi pe cei din jurul tău, că ăia poate au învăţat şi vor să scrie ceva. Dar evident, cer prea multe de la lume şi tute de ASE. Pe aproape de final ( mai aveam cam 10 minute ), au început să apară cei care aveau curs după noi. A intrat prima fată, a văzut că încă mai e lume care scrie, a ieşit. A intrat a doua, a văzut că încă se scrie, a ieşit. A intrat a treia…şi tot aşa ( că doar ăia care au intrat primele dăţi stateau lângă uşa de proşti, nu că era sala încă ocupată ) până când m-am enervat şi i-am bătut obrazul ultimului tip care deschisese uşa. Măcar după aia s-au simţit şi au lăsat uşa aia închisă până am ieşit toţi din sală.

Ca ziua să se închieie cu bine, am prins o aglomeraţie de numa numa în autobuz, lume care nu ştie să folosească săpunul şi crede că parfumul poate să ascundă mirosul de nespălat, şi babe cu gura mare ( adică nimic nou ). Sincer, nu am nimic cu babele în general, dar când se urcă în autobuz parcă au un nou scop în viaţă, şi anume să ţipe cât mai tare şi să devină cât mai nesuferite cu putinţă. Pentru mine, au reuşit deja să ajungă în topul celor mai nesuferite persoane ( după mincinoşi şi ipocriţi ).

And this was the rant of the day.

Till next time…

Dureri

Azette — Thu, 03 Nov 2011 23:42:04 +0000

Câteodata când simt că mă manancă şi, deşi ştiu că nu ar trebui să mă scarpin, aleg să ignor asta. Şi mă scarpin…până îmi dă sângele şi simt că doare. Dar nu mă opresc acolo, mă scarpin în continuare până când ori îmi ia cineva mâna, ori cedez de durere. Nu mă învăt niciodata se pare. Încep să cred că am o oarecare urmă de masochism şi o dată la ceva timp trebuie să îmi provoc durere. Altfel nu îmi pot explica de ce în seara asta, deşi toate simţurile îmi spuneau să nu, am continuat ce făceam, ştiind că o să mă doară ( …mai rău, că deja simţeam junghiul, şi ştiam că ar fi trebuit să mă opresc ). But I kept on reading.

Iniţial mă gândeam că poate e din lipsă de durere fizică de ceva timp, dar cum am reuşit să cad pe gleznă şi acum doare ca dracu, n-are cum să fie aia. Aşa că zic şi acum cum îmi zic mereu: Data viitoare când mă mănâncă, mă abţin. Odata şi odata trebuie să mă ţin de promisiune. Am început să mă ţin de alte promisiuni care mi le fac, deci, vreau să cred că urmează să mă ţin şi de asta. La o adică, de ce să nu fiu fericită când pot, în loc să doară? Şi aşa, mă doare destul glezna acum…

Till next time…

Despre schimbare

Azette — Mon, 31 Oct 2011 19:22:09 +0000

După ce destule persoane mi-au spus că m-am schimbat destul de mult în ultima perioadă, am zis că nu ar strica să fac o comparaţie să văd şi eu totuşi, câtă dreptate au.

Ce s-a schimbat:

- nu mai am aşa multă încredere în persoanele din jurul meu ( după ce te arzi de câteva ori, ajungi să sufli şi în iaurtul ăla, chit că ţi se pare ridicol );

- recâştig încrederea în cineva mult mai greu decăt o faceam înainte;

- nu mai am aşa multă răbdare cu anumite lucruri care nu îmi convin şi mă enervez mai repede;

- acum pot sa port ranchiună fără să mă simt prost pentru asta;

- nu mai tolerez deloc minciuna şi ascunderea unor lucruri ( relationship wise );

- dacă e să mă cert cu cineva, nu mai fac eu primul pas spre împăcare ( dacă nu este din vina mea );

- am devenit mai egoistă în ceea ce priveşte unele lucruri şi nu mai îmi este ruşine/frică să pun piciorul în prag;

- mi-a devenit mai greu să cred că lumea se poate schimba;

- deprim mai uşor dacă îmi aduc aminte de unele lucruri din trecut;

- am început să mă gândesc mai mult la sentimentele mele decât ale altora când vine vorba de anumite decizii;

- am devenit mai încăpăţânată;

- în 22 de ani, acum a fost prima dată când am exclus definitiv o persoană din viaţa mea, fără să mai caut cale de mijloc.

Nu îmi place în mod neapărat cum am ajuns, chit că probabil îmi e mai bine aşa. În acelaşi timp, îmi dau seama că unele evenimente te schimbă, fără să vrei. Totuşi…nu vreau ca aceste schimbări să devină permanente. Chit că eram mai naivă înainte, prefer să fiu optimistă decât pesimistă. ( Cred că aici intră şi remarca unei colege, că nu mai zâmbesc la fel de des, după ea, mai deloc… ).

Till next time…

Povestea lui Dorel

Azette — Wed, 26 Oct 2011 21:21:03 +0000

Astăzi, cartierul în care locuiesc a rămas fără curent. Povestea din spatele acestei întâmplări însă, merită spusă.

Mai toate străzile din jur sunt în reparaţii, iar unele sunt înlocuite de tot ( adică sunt doar nişte şanţuri mari momentan, pe care trebuie să ma chinui să le trec în fiecare zi ), aşa că peste tot sunt numai muncitori. Întâmplarea face ca geamul să fi fost deschis la momentul respectiv, şi aşa am putut auzi cum unul din ei a strigat pe un ton oarecum disperat: NU TĂIA AIA! Apoi a căzut curentul în tot cartierul. Cred că a tăiat aia.

Măcar a fost amuzant.

Till next time…

Unde e Egiptul?

Azette — Fri, 21 Oct 2011 19:23:20 +0000

Cum am scăpat mai devreme de la cursul de drept, şi cum nu puteam pleca acasă deoarece mai aveam două cursuri după, eu cu Adina ne-am hotărât să mergem la Mec, să stăm acolo. Şi aşa nu aveam timp de altceva. Am ajuns, ne-am aşezat cât de comod se putea pe scaunele de afară, şi constat că ne-am plasat lângă un grup de liceeni gălăgioşi. Nu-i nimic, se ignoră, mi-am zis, până să îmi atragă atenţia una din fete, cu o întrebare. Cred că erau de la British School, n-aş ştii să spun sigur, dar mi s-a părut că aveau un accent natal. În orice caz, naţionalitatea nu contează aici.

Tipa se apleacă şi întreabă pe un ton puţin nervos “Unde se află Egiptul? În Africa sau Asia?” ( conversaţia având loc în engleză ). Iniţial am crezut că glumeşte, că îşi bate joc, mă aşteptam să râdă, dar nu a fost aşa. Vorbea serios. După ce află că este în Africa, se întoarce la masă şi gesticulează spre o altă colegă un “Ţi-am zis eu!” iar don’şoara îşi dă ochii peste cap, că “a făcut şi ea o simplă greşeală”.

Mă gândesc că poate dacă nu ar mai petrece aşa mult timp cu rimelul şi fondul de ten în mână, în loc să pună mâna pe o carte, nu ar mai face “aşa greşeli simple”.

Nu am ştiut dacă să râd sau să plâng, încă nu ştiu. Cred că mai degrabă plâns, pentru că îmi dau seama că prostia este întradevăr nelimitată.

Till next time…