So it begins….

Sunt genul de persoana care merge pe ideea de : ” Why do I have to suffer in silence when I can whine about it out loud? ” si poate stranesc multi nervi asa, dar sincer nu imi pasa. Cei care ma stiu suficient de bine inteleg faptul ca nu e doar o placere morbida de a ma plange mereu, ci e doar o metoda de exprimare a frustrarilor pentru a nu face altceva…posibil mai rau, depinde de cat de pissed off sunt. Prefer sa vorbesc cu cineva si sa ma plang, asa ma mai calmez si imi spun si oful unei persoane apropiate ( nu prea de curand Claudiu a devenit acea persoana si sincer mai ca imi e mila de el la cum ma stiu ca sunt ).
Nu chiar de curand s-a intamplat o chestie care m-a facut sa imi ies din rabdari ingrozitor si nu pentru faptul ca am fost jignita pe nedrept, orgoliul meu poate sa treaca peste asa ceva. Nu, m-am enervat pentru ca a fost nedrept ce mi s-a zis. Stiu, suna ciudat, but bare with me here. Ca sa explic, urasc persoanele ipocrite…si ii urasc si pe cei ce se victimizeaza. Persoana care a reusit sa ma enerveze face parte din ambele categorii. Pot sa trec peste faptul ca sunt facuta egoista si o persoana fara suflet, si de asemenea pot sa trec peste alte apelative frumoase ce mi se adreseaza. Dar nu pot sa trec peste faptul ca persoana in cauza proiecteaza asupra mea tot ce este ea, de la egoist la nesimtit. Nu imi place cand sunt acuzata pe nedrept, mai ales de astfel de persoane, si am tendinta sa merg pana in panzele albe pentru a dovedi ca am dreptate in ce zic.
Acum nu a fost cazul insa. Am fost sfatuita sa las balta disputa, which I did…although I didn’t like it. Acum ca ma gandesc, poate chiar nu se merita sa ii mai raspund…poate, desi recunosc ca ar fi frumos sa pot spune tot ce am tinut in mine atata timp si aparent, trebuie sa tin in continuare, sa nu ranesc prostul. As minti daca as zice ca sunt ok cu situatia sau ca mi-a trecut de tot supararea. In continuare as vrea sa pot sa ii zic tot ce imi sta pe creier despre ea, pentru ca tin in mine de mult prea mult timp pentru a fi sanatos. But I’m still keeping it in, because I made a promise.
Ca am pomenit mai sus despre orgoliu, sunt o persoana foarte speciala din punctul asta de vedere. Am un orgoliu foarte mare pentru parerea nu prea buna care o am despre mine ( ca orice fata, there has to be something wrong with you ). Presupun ca e un fel de compensare. Sunt curioasa daca acum o sa imi mai scada, avand in vedere recentele evenimente.We’ll wait and see I guess.
Oricum, sa trecem si la alte subiecte mai interesante decat nervii mei constanti. A inceput facultatea, de o saptamana chiar. Evident, haosul general din prima saptamana nu cred ca trebuie descris nu? Doar toata lumea il stie, profesori care nu stiu unde au cursuri, elevi care nu stiu unde au cursuri, sali de curs scrise gresit sau doua ore puse in acelasi timp in aceeasi sala…the works. Am trecut cu bine totusi de incercarea primei saptamani de ma face sa ma razgandesc in privinta venitului la cursuri. A doua incercare totusi mai mai ca a reusit: gasirea profesorului de licenta. Insa joi am reusit sa trec si peste obstacolul asta. Ai zice ca ASE-ul nu vrea sa mai primeasca elevi la cat de mult se chinuie sa ii indeparteze cu programul haotic.
Secretarele nu s-au schimbat din pacate. Speram ca macar anul asta ( fiind si an terminal totusi ) sa avem parte de o secretara mai de doamne ajuta, nu una care sa iti raspunda din coltul gurii zicand ca e ocupata sa isi bea cafeaua cand tu ai disperata nevoie sa aflii de materiile optionale. Asta sa zicem a fost trial three. Si apoi s-a incheiat saptmana. Am trecut cu bine de cele trei incercari, mai ceva ca Praslea cel voinic ( merele de aur sunt inca in pom tin sa mentionez, o sa le culeg la final ca o ultima rasplata dupa un an greu ).
Ghinionul inca ma urmareste, nu am reusit sa scap de el. Cel mai bun exemplu ar fi ziua in care am alergat dupa autobuz, nenea soferu vazand asta, mi s-au inchis usile in fata si am mai fost si stropita cand a plecat de pe loc ( someone must really hate me ) ziua culminand cu mine ajunsa acasa racita.
Ar cam fi cazul sa inchei, am scris deja destul de mult. Mi-am zis sa pun si poze din vacanta si sa povestesc despre una alta, dar asta o sa vina in postul urmator. Acum ma duc sa dormitez dupa doza de medicamente…asta daca am loc de pisica tolanita pe tot patul.
Si pentru ca nu pot sa ma abtin de la a zice asta: yeah, I was worth it and I’m far better than you’ll ever manage to be!
Till next time…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s