Three words for today? Yeah sure, I can think of some, but the most correct would be: fuck my life. And I’m not talking about the site. Today was one of those days where everything went wrong. Lucruri intelese aiurea, cuvinte aruncate aiurea ( care mai si dor ), hey why don’t you put the whole bag of bad luck over my head while we’re at it.
Sunt unele zile in care totul merge prost, chit ca incerci tot posibilul sa nu fie asa. Heck, aparent si daca stai inchis in camera sa nu mai provoci nimic, tot reuseste sa se intample cate ceva. Si in zilele alea stau si ma intreb ce naiba am facut sa merit unele din lucrurile care mi se intampla? Wait don’t answer that, I know it. Exist. Partea cea mai trista e ca desi pot sa fac ceva in privinta asta, nu vreau. De ce? Simplu, pentru ca sunt proasta si pentru ca nu sunt genul de om care ar pleca de acasa asa usor, chit ca “acasa” cateodata e un termen mult prea intim pentru cum ma simt aici. Cum erau versurile alea de la Three Days Grace…”this is not a home, I think I’m better off alone”. Oh hell yeah, bine zis. Dar cum am zis mai sus, nu pot. Poate lucrurile ar fi mult mai usoare daca ar fi mereu rau, atunci as putea sa imi bag picioarele complet si sa plec fara sa ma mai uit inapoi. Dar cand sunt si lucuri bune, care desi nu compenseaza relele, ma fac sa vreau sa fie mereu asa si sa incerc sa ajung la o astfel de posibilitate, atunci totul se da peste cap. Stiu ca, desi cuiele din usa sunt scoase, gaurile raman, si gaurile alea isi cam spun cuvantul recent. Nu poti sa ignori trecutul o vesnicie, and it freaking comes back and bites you in the ass when you least expect it. Si uite asa se mai adauga si relele din trecut…si totusi nu pot sa plec.
Stiu ca sunt genul de persoana care se enerveaza relativ repede si pun suflet pentru multe chestii pentru care probabil nu ar trebui, but fuck it I wasn’t always like this. Nu eram mereu cu capul in pamant si tacuta si pentru asta ii urasc. Urasc cum am ajuns si imi urasc constiinta pentru ca nu ma lasa sa plec fara sa am regrete. Si cel mai mult, urasc faptul ca sunt judecata pentru simplul motiv ca ma apar si ca nu intorc obrazul celalalt. I thought that a family was meant to support you and be there for you, not make you sink deeper into your depression.
M-am saturat de bipolaritate si de ipocrizie pana peste cap. De asemenea m-am saturat de mucosi care se plang de familia lor pentru ca mama ii pune sa isi manance legumele. And I’m fucking tired of caring. Sunt unele zile in care pun capul pe perna si imi doresc sa nu ma mai trezesc, sau, daca se poate, sa ma trezesc in alta parte.
Cadence of falling letters 
iti arat eu tie ” sa nu ma mai trezesc” cand te vad data viitoare :-w