Off to a great start

Am avut parte de un început de master promiţător. Toata săptămâna trecută nu a venit nici un profesor deşi surprinzător, elevii erau în număr mare. Am zis ca hai, poate pentru că era prima săptămâna, nu se aştepta nimeni să venim la ore. Ieri am înfruntat o aglomeraţie de numa numa, într-un autobuz prea plin, să ma duc la curs. Surprise! N-a venit nimeni nici atunci. Am fost să verificăm orarul, am zis că poate s-a făcut o greşeală cu sala sau ora. Nu, totul era bine, însă ne-am minunat cu toţii când am văzut modificările făcute în celelalte zile.

Aveam un orar relativ ok, înainte să îl schimbe prima data. Nu trebuia să ne plimbăm prea mult pritre clădiri, şi eram recunoscători, mai ales că acum a dat frigul bine. Am bombanit când am aflat că vineri ni s-au pus ore până la 21:00, deşi iniţial nu erau, şi că ni s-a  băgat o fereastră aiurea joi, de ne facem să stam la facultate până seara târziu, dar fie. Acum am văzut că noile modificări ne fac să ne plimbam prin frig, de la clădire la clădire, pentru că le era greu să lase orarul aşa cum era. Era prea bine pentru noi şi aparent noua politică  a ASE-ului este : să vedem cât de mult putem să facem studenţii să sufere anul ăsta. Că apoi vine semestrul doi cu alte minunăţii. Pff…măcar de erau clădirile apropiate, dar nu. Coldindăm Bucureştiul să ajungem la un curs, şi apoi iar colindăm să ajungem la un seminar. Şi pe lângă toate astea, ne-au trântit un curs maţi, în mijlocul zilei, când e mama aglomeraţiei oriunde ai încerca să mergi, şi la dus şi la întors. Trebuie să iubeşti ASE. Încep să cred ca Crowley meu avea dreptate cu nervii care nu o să facă decât să crească în intensitate. Până acum numai asta au făcut.

Dar, ştiu. E vina mea că am vrut master la ASE. Acum stau şi sufăr.

Till next time…

2 comments on “Off to a great start

  1. Issel says:

    Desi de cele mai multe ori imi place sa am dreptate, in cazul asta e chiar trist. Cateva din motivele de altfel idioate, pentru care e asa de trist, e ca 1 profii isi stabilesc orarul de la bun inceput, nu inteleg de ce trebuie sa il modifice, 2 de ce cladirile trebuie sa fie puse la naiba-n praznic unele de altele.

    Masterul e o gluma proasta, mai proasta decat sistemul Bologna. Nu inteleg la ce pun cursuri de zi, vrei sa fii masterand,pai banuiesc ca nitica materie cenusie tre sa ai sa poti studia si acasa, mai ales ca majoritatea lucreaza, dar nah sistem idiot.

    Sfatul meu este sa nu te stresezi prea mult, eu dupa primul semestru, in care chiar mi-am dat interseul sa ajung, am renuntat la idee, si m-am dus doar atunci cand aveam timp si la examene😉

    Cheers, adn good luck (not my devilish style to say that)
    Crowley, cel caruia i-a inghetat codita :))

  2. Azette says:

    Il modifica dupa cum le convine si le e mai usor presupun, fara sa se gandeasca la noi. Stai ca nu ti-am zis partea cea mai interesanta. Se face prezenta la curs, adica nu conteaza ca ai servici, ca ai treaba sau mai stiu eu ce. Mort copt trebuie sa mergi la curs sa apari pe prezenta.
    *hugs* Vezi cu codita aia, sa nu ramai fara ea. I like it😀
    Love,
    Zira.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s