Christmas came early

Nu va fi un post lung. Vroiam doar să spun că astăzi copilul din mine a avut parte de o mare surpriză…şi de asemenea să mă laud. Am un 3DS! Voi reveni probabil cu o poză mâine. Dar până una alta: 3DS! I have the greatest boyfriend ever. Am zis!

Till next time…

Advertisements

The Dragonborn Comes

 

Nu mă omor, în general, după cover-uri, însă căteodata dau peste unele melodii care sunt chiar mai bune decât originalele. Mi-a dat Claudiu în seara asta melodia de mai sus şi mi-a plăcut instant. I needed to share this, it’s too awesome.

Till next time…

Nervii zilnici

Mereu am avut ceva cu cei care copiază…până să ajung la concluzia că sunt ori prea leneşi ori prea proşti să înveţe. Oricum, atâta timp cât nu mă deranjează, nu le dau nici o importanţă.

La testul de azi am zis să mă aşez mai în faţă ( adică în a doua bancă ), cu ideea că aşa nu mă va deranja nimeni cu întrebări sau nu o să se foiască nimeni pe lângă mine să îşi scoată copiuţele sau foile. E adevărat, nu s-a prea foit nimeni pe lângă mine, dar cineva din spate, nu se spune cine, avea nenorocitele alea de căşti cu care se copiază mai nou, şi se auzea până în faţă murmurul de la ele. Măcar, daca tot vrei să copiezi cu căşti, ai bunul simţ să nu îi deranjezi pe cei din jurul tău, că ăia poate au învăţat şi vor să scrie ceva. Dar evident, cer prea multe de la lume şi tute de ASE. Pe aproape de final ( mai aveam cam 10 minute ), au început să apară cei care aveau curs după noi. A intrat prima fată, a văzut că încă mai e lume care scrie, a ieşit. A intrat a doua, a văzut că încă se scrie, a ieşit. A intrat a treia…şi tot aşa ( că doar ăia care au intrat primele dăţi stateau lângă uşa de proşti, nu că era sala încă ocupată ) până când m-am enervat şi i-am bătut obrazul ultimului tip care deschisese uşa. Măcar după aia s-au simţit şi au lăsat uşa aia închisă până am ieşit toţi din sală.

Ca ziua să se închieie cu bine, am prins o aglomeraţie de numa numa în autobuz, lume care nu ştie să folosească săpunul şi crede că parfumul poate să ascundă mirosul de nespălat, şi babe cu gura mare ( adică nimic nou ). Sincer, nu am nimic cu babele în general, dar când se urcă în autobuz parcă au un nou scop în viaţă, şi anume să ţipe cât mai tare şi să devină cât mai nesuferite cu putinţă. Pentru mine, au reuşit deja să ajungă în topul celor mai nesuferite persoane ( după mincinoşi şi ipocriţi ).

And this was the rant of the day.

Till next time…

Povestea lui Dorel

Astăzi, cartierul în care locuiesc a rămas fără curent. Povestea din spatele acestei întâmplări însă, merită spusă.

Mai toate străzile din jur sunt în reparaţii, iar unele sunt înlocuite de tot ( adică sunt doar nişte şanţuri mari momentan, pe care trebuie să ma chinui să le trec în fiecare zi ), aşa că peste tot sunt numai muncitori. Întâmplarea face ca geamul să fi fost deschis la momentul respectiv, şi aşa am putut auzi cum unul din ei a strigat pe un ton oarecum disperat: NU TĂIA AIA! Apoi a căzut curentul în tot cartierul. Cred că a tăiat aia.

Măcar a fost amuzant.

Till next time…

Unde e Egiptul?

Cum am scăpat mai devreme de la cursul de drept, şi cum nu puteam pleca acasă deoarece mai aveam două cursuri după, eu cu Adina ne-am  hotărât să mergem la Mec, să stăm acolo. Şi aşa nu aveam timp de altceva. Am ajuns, ne-am aşezat cât de comod se putea pe scaunele de afară, şi constat că ne-am plasat lângă un grup de liceeni gălăgioşi. Nu-i nimic, se ignoră, mi-am zis, până să îmi atragă atenţia una din fete, cu o întrebare. Cred că erau de la British School, n-aş ştii să spun sigur, dar mi s-a părut că aveau un accent natal. În orice caz, naţionalitatea nu contează aici.

Tipa se apleacă şi întreabă pe un ton puţin nervos “Unde se află Egiptul? În Africa sau Asia?” ( conversaţia având loc în engleză ). Iniţial am crezut că glumeşte, că îşi bate joc, mă aşteptam să râdă, dar nu a fost aşa. Vorbea serios. După ce află că este în Africa, se întoarce la masă şi gesticulează spre o altă colegă un “Ţi-am zis eu!” iar don’şoara îşi dă ochii peste cap, că “a făcut şi ea o simplă greşeală”.

Mă gândesc că poate dacă nu ar mai petrece aşa mult timp cu rimelul şi fondul de ten în mână, în loc să pună mâna pe o carte, nu ar mai face “aşa greşeli simple”.

Nu am ştiut dacă să râd sau să plâng, încă nu ştiu. Cred că mai degrabă plâns, pentru că îmi dau seama că prostia este întradevăr nelimitată.

Till next time…

Faza zilei

Cei din Bucureşti care merg seara pe drumul Romană – Victoriei probabil că au văzut turma de “fete” ce se adună în fiecare seară, fie vânt, fie ploaie sau ninsoare, pe străduţa imediată după secţia de poliţie. Şi de asemena ştiu şi la ce mă refer când zic fete.

Mereu mi s-a părut în acelaşi timp şi amuzantă şi tristă ideea că îşi au locul lângă secţia de poliţie, dar după ce am văzut în seara asta pot zice că nu mă mai miră. M-am obişnuit ca de fiecare dată când trec pe acolo să fie ori una ori câteva care stau lângă trotuar, câteodată mai e şi o maşină oprită ( moment în care oricine ar grăbi pasul ), dar azi a fost o zi specială. Era o singură tanti iar la câtiva metri de ea, stăteau fără nici o jenă, doi poliţişti la taclale fără ca măcar să o bage în seamă. Mi-am zis iniţial că poate aşteaptă să oprească cineva, să îi i-a la întrebări. Dar stăteau prea în văzul tuturor să fie asta. Nu erau cu nici o maşină, deci nu cred că era vorba de arest. În orice caz, scena ca atare mi s-a părut amuzantă. Tanti care îşi vedea de slujbă, şi cei doi poliţişti, fără nici o treabă, lângă ea.

It never ceases to amaze me…

Till next time…

Master, dulce master.

Înscrierea la master nu poate trece fără peripeţii. De asemenea, este un anumit şir al evenimentelor ce trebuie urmat pentru a asigura cantitatea de nervi necesară unei astfel de acţiuni. Mai întai suni la secretariat cu gândul de a afla anumite detalii despre metodologie pentru că pe site nu este afişat, sau dacă este, persoana care a scris a fost lipsită de inspiraţie în momentul respectiv, făcând un rezumat din ce a auzit probabil la discuţiile de la cafeluţa de dimineaţă. Atunci ţi se răspunde în doi peri, ţi se zice că “o sa aflaţi cand e afişat pe site” şi mai că ţi se închide telefonul în nas. Momentan, doza de nervi este minimă.

Apoi, te duci la facultate după ceva timp, chit că au mai aparut nişte detalii pe site, dar nu suficiente ( probabil au discutat mai multe la cafea ). Acolo, stai cam 10 minute până se termină de vorbit la telefon, timp în care afli despre viaţa personală a unor vecini din blocul respectivei, afli unde anume şi-a petrecut vacanţa şi cât de plăcut a fost şi dacă se va mai duce acolo sau nu. Dupa ce ai aflat toate acestea, te va observa şi dupa încă câteva minute va închide.  Atunci se va uita mirată la tine ( cum să vii la secretariat în timpul programului pentru studenţi?! ) te va întreba ce vrei ( sau ce doreşti după caz ) şi după ce explici de ce te afli acolo, îţi va spune ca “o sa afli când e afişat pe site”. Dacă mai ai tupeul să întrebi şi de diplomele de licenţă ( care se află pe masă în faţa ta ), ţi se va zice că o s-o primeşti când va fi cazul. Apoi vei pleca singur, deoarece privirea va fi lăsata deja în calculator şi îţi dai seama că eşti invizibil. Acum nivelul de nervi este apropiat de cel necesar.

În ziua înscrierii vei sta la coadă ca prostul timp de o ora, în care casiera este acolo dar nu vrea să deschidă, pentru a plăti o taxă de admitere obscenă. În acea oră vei suporta un gardian care îşi dă prea multă importanţă pentru treaba lui acolo, importanţă evidenţiată prin ţipetele adersate persoanelor care intrau în facultate cu altă treabă, interzisul accesului în facultate pe motive de “nu am chef să te las chit ca tu nu ai treabă cu taxa sau masterul”, şi comentarii care se vor inteligente ( dar pe care nu o să le mai înregistrezi dupa o anumită perioada, devenind sunete de fundal ). Abia acum poţi zice că ai atins nivelul de nervi necesar pentru a te putea înscrie la un master. Felicitări

On an unrelated note, what do you call a hypocrite that hates hypocrites? ( Hint: a jerk of a hypocrite ).

Till next time…