Oameni nesimţiţi

Am crezut că dacă petrec mult timp printre oameni, ajung să mă obişnuesc cu nesimţirea de care dau dovadă, dar m-am înşelat. Nu cred că o să pot să mă obişnuesc vreodata pentru că nu mi se pare normal să fi în aşa hal de nesimţit, cum sunt unii.

Eram ieri în 123 cu Claudiu, şi era destul de aglomerat. Când am urcat, am văzut două scaune libere aşa că m-am îndreptat spre ele, numai că atunci când am ajuns în dreptul lor am văzut că erau acoperite cu resturi de mâncare lăsate de cineva dinaintea noastră. M-am întors spre Claudiu să îi zic de chestia asta şi în momentul ala, o tanti care se aşezase pe alt scaun, în faţa scaunelor respective, a început să comenteze că tineretul din ziua de azi nu mai are nici un fel de ruşine şi ca suntem aşa de leneşi că preferăm să stăm în picioare în loc să curăţam scaunele de ce era pe ele. Acum, lovitura de graţie, pentru că până atunci să zicem că puteam să trec peste tot ce a spus, a fost când dânsa a zis: “Eu puteam să strâng, dar mi-am găsit deja loc”. Claudiu a fost mai rapid ca mine, şi s-a pus să strângă mizeria de pe scaune, bătându-i subtil obrazul tantesei. Probabil a simţit cum clocoteam în momentul ăla şi aşa a evitat o scenă. Mi s-a părut incredibil de ipocrit şi nesimţit să comenteze la noi când ea ajunsese înaintea noastră la scaune şi a preferat să se aşeze altundeva în loc să cureţe. Şi mai mult, nu eram singurii pe acolo, dar a preferat să comenteze la noi pentru că suntem mai tineri.

Restul de lângă ea, îi ţineau partea dar nici ele ( pentru că erau evident, alte tantese bătrâne ) nu se oboseau să cureţe. Evident, e mai uşor să comentezi şi să te plângi decât să faci ceva, şi asta mă enervează la culme. Şi să te mai şi iei de alţii când TU nu faci nimic. Mereu mă întreb unde încape atâta nesimţire şi prostie în unii şi cum e posibil să ai un obraz aşa de gros dar presimt că întrebarea o să rămână fără răspuns. Dar Doamne! Cât mă enervează! Şi mai trist este că mă aştept ca lumea să se schimbe. O să rămân cu dorinţa…

 

Till next time…

Advertisements

Porcul din ajun

Încă nu m-am învăţat că nu prea ajută îngrăşatul porcului în ajun, şi încerc de fiecare dată să bag informaţii cu forţa în cap. Mâine am ultimul examen, şi după cum este bunul obicei, este şi cel mai greu. Tipic studentului de orice naţie, am învăţat numai în sesiune deşi mereu îmi zic că “de data asta învăţ şi eu din timp”. Sunt conştientă că n-are să se întâmple.

Acum, fiind şi ultimul examen, fiind şi eu obosita şi sătulă de atâta informaţie, nu mai pot să reţin mai nimic. Nu mă ajută nici faptul că îmi tot zboară gândul la una alta, la diverse persoane, la diverse evenimente (plăcute sau nu), şi chiar încerc să mă concentrez, dar nu pot. Claudiu zice că am doar nevoie de odihnă, şi nu mă crede când îi zic că nu e vorba de aia, şi că pur şi simplu nu înţeleg ce vrea materia asta de la viaţa mea. Am descoperit în astea două zile cât învăţam, mai multe simboluri decât credeam că există pe lume, că nah, suntem în stadiul în care calculele se fac cu simboluri şi litere. Mi-ar fi plăcut mai mult dacă înţelegeam măcar ce învăţ acolo, şi e chiar culmea. Îmi place matematica, îmi place econometria şi statistica dar macroeconomia nu se prinde de mine nici de-a dracu’. Mereu am fost mai înclinată spre partea de real decât de cea de uman, deşi îmi place să citesc. N-aş suporta o slujbă în ceea ce ţine de domeniul uman. Nu e de mine.

O să închei până când nu dau şi în alte subiecte, orice numai să nu citesc pentru examen.

Till next time…

Ţapul ispăşitor

Astăzi este una din acele zile în care aş putea să ţip cât mă ţin plămânii că “MI S-A LUAT!”. Şi când aş rămâne fără aer, aş lua o gură sănătoasă şi aş ţipa iar şi iar şi iar. Pentru că mi s-a luat de 1000 de certuri, de oale sparte în cap pe nedrept, de suprareacţionări pentru un nimic, de vorbe aruncate aiurea, de oameni care nu sunt în stare să tacă şi să asculte dracu ce li se zice, de oameni care chit că ascultă, înţeleg numai ce vor. Şi cel mai mult mi s-a luat de consecinţele acestor acţiuni şi anume dureri de cap, de stomac, greaţă, ameţeli, nopţi nedormite care duc la glezne scrântite când ameţesc şi cad, nervi, stres, şi lista poate continua. Dar oricum, ce contează cum mă simt? Atâta timp cât sunt aici ca sac de box şi încă pot să duc, nimic altceva nu contează.

Till next time…

Christmas came early

Nu va fi un post lung. Vroiam doar să spun că astăzi copilul din mine a avut parte de o mare surpriză…şi de asemenea să mă laud. Am un 3DS! Voi reveni probabil cu o poză mâine. Dar până una alta: 3DS! I have the greatest boyfriend ever. Am zis!

Till next time…

The Dragonborn Comes

 

Nu mă omor, în general, după cover-uri, însă căteodata dau peste unele melodii care sunt chiar mai bune decât originalele. Mi-a dat Claudiu în seara asta melodia de mai sus şi mi-a plăcut instant. I needed to share this, it’s too awesome.

Till next time…

Foaia are două părţi

Am fost călcată în picioare din cauza faptului că am fost drăguţă cu lumea poate de mai multe ori decât meritam. De asemenea, nu o dată mi-au fost date înapoi, ferfeniţă în schimb, rugăminţi şi păreri. Nu sunt o sfântă, departe de aşa ceva, dar de multe ori prefer să tac decât să zic ce îmi vine pe limbă în momentul respectiv, pentru că ştiu că o să doară. Ştiu să dau unde doare, ştiu să înţep, ştiu să jignesc, am o limbă ascuţită când îmi trebuie. Dar aleg să nu o folosesc, nici atunci când sunt insultată sau facută în fel şi chip. Aleg să nu îmi exprim părerea despre anumite persoane, tocmai pentru că este una proastă, prea proastă să o zic, şi ar include nişte cuvinte grele.

De asta prefer să îi zic cuiva să mă lase în pace de 10 ori, decât să îi zic o dată să se ducă dracu. Prefer să bat orbrazul când sunt înjurată decât să înjur înapoi ( chit că am probabil un arsenal de înjurături ce îmi vin în minte în momentul ăla ). De înţepat, recunosc, o fac mai des, e defect din design.

Şi totuşi, există o limită. Când încerci să te bagi cu bocancii cu ţinte înapoi în viaţa mea, deşi ţi s-a zis că nu eşti binevenită, se schimbă foaia. Pot să devin a dracu. Pot să jignesc, pot să te fac cu ou şi cu oţet, pot să îţi zic exact ce cred despre tine, fără să încerc să îţi mai protejez sentimentele. Dacă nu se poate cu frumosul ( Doamne ajută, am tot încercat cu frumosul ), trecem la a fi a dracu şi rea. Probabil o să îmi pară rău că am recurs la asta dar, dacă se termină totul, it’s worth it. Sunt fraieră să cred că un om se va opri, chit că ştie că face rău cuiva prin acţiunile sale. Mi-a fost demonstrat că acel om e prea egoist să se gândească la alţii.

Aşa că da, foaia are două părţi, şi sunt unele persoane pe lumea asta pentru care merită să o întorc.

Till next time…