Prieteni

Cu toţii avem şi cu toţii ştim cum e să îi pierdem. Dar ce am învăţat de-a-lungul timpului este că mereu se cern şi rămân numai cei cu adevărat importanţi, sau cei care i-ai meritat, după caz ( if you’re a bitch you can’t expect people to like you ).

Am avut prieteni de generală, cu care nu am mai menţinut legătura pentru că nu meritau. Am avut prieteni de liceu şi dintre aceştia au rămas doar câţiva, dar nu mă plâng pentru că ei sunt cei mai buni. Acum am prieteni de facultate şi timpul o să îmi demonstreze care sunt cei ce merită să rămână, deşi am o anumită idee cine.

Claudiu, pe el l-am cunoscut pe forum iniţial. Vorbeam de comics, după câteva postări ale mele la topicul lui de comicuri, în care îmi lăsam părerea despre unele din ele, când mi-a cerut ID-ul de mess pentru a facilita conversaţia ( chatul de pe forum nu e cel mai draguţ loc de a purta o conversaţie ). De acolo, am început să vorbim relativ mai des, cu mine plângându-ma de noua mea facultate şi spunând ce impresie proastă mi-a lăsat prima vizită. El a decis să fie rău cu mine şi să mă anunţe că nu mai primesc pe nimeni în Poli. A început să îmi dea comicuri, am început să vorbim despre unele şi altele, să ne cunoaştem mai bine, să ne întâlnim şi live într-un final. Primul film văzut împreună a fost Silent Hill ( încă îmi dă fiori ceaţa după filmul ăla ), primul meu joc jucat pe PS3 a fost la el, Burnout, prima masă luată în oraş cu un băiat a fost tot cu el…au fost multe prime dăţi cu el care au dus unde sunt acum. Îl iubesc şi sunt fericită cu el, îmi e dor de el când e plecat, îl vreau mai repede înapoi acasă, să pot să îl iau în braţe, să îl ţin de mână când ne plimbăm pe afară, prin parc. Lui îi arăt pozele făcute şi tot lui mă plâng că sunt proaste, dar el mereu reuşeşte să îmi demonstreze contrariul. Nu ştiu cum o face, dar din păcate, trebuie să recunosc că mai mereu are dreptate în ceea ce mă priveşte. Mă ştie mai bine decât aş vrea să recunosc deşi ăsta nu este un lucru rău. Îmi ştie ticurile, ştie când sunt supărată, sau când nu îmi convine ceva, ştie când mă plictisesc ( deşi încerc să ascund cât mai bine unele lucruri dar mereu mă prinde şi mă ceartă ), ştie când vreau să fiu luată în braţe, când am nevoie de el să fie lângă mine. Ştie ce îmi place, deşi nu i-am zis niciodată unele lucruri, ştie când plâng, deşi nu sunt lângă el…şi ştie că deşi câteodata sunt imposibilă, îl iubesc şi vreau să fie fericit.

Aaka…ea e cea mai vehce prietenă a mea cu care încă mai ţin legătura şi la care ţin enorm. Am avut divergenţele noastre, ne-am certat dar mereu ne-am împăcat. Acum din cauza programului haotic nu prea mai am timp să stau pe mess să vorbim, dar chiar şi aşa, ea rămâne mereu acolo, în lista de persoane speciale din viaţa mea şi nu văd ca acest lucru să se schimbe. Ne-am cunoscut întâmplător, printr-o colega de liceu care de abia se mutase la mine în clasă iar Aaka venise să o viziteze. Cum acea colegă nu avea internet, m-am oferit să îi dau eu adresa mea Aakăi pentru a-mi trimite mie ce avea să îi dea Andrei ( colegei respective ) şi aşa am început să vorbim şi să ne împrietenim. Am văzut animeuri împreună, am scris împreună, am râs împreună şi uneori chiar am plâns împreună, am citit împreună, am stat pe băncile Bucureştiului făcând poze ciudate împreună, am speriat lumea împreună, am fost bete în club împreună şi am adormit pe mese împreună ( până să ne scoale amicii noştri ). Mă simt norocoasă că am cunoscut-o sincer, pentru că prin orice am trecut ea a fost alături de mine, m-a ajutat şi m-a susţinut cum a putut. Ea mi-a suportat ranturile despre colegi cretini sau profesori idioţi şi tot ea m-a susţinut mereu când vroiam să fac ceva.

Geo…pe Geo l-am cunoscut în liceu într-un mod de-a dreptul stupid. Vorbeam cu o prietenă despre animeuri şi el a venit să mă întrebe dacă îmi plac. I-am răspuns că da iar el mi-a zis “mori” în stilul lui tipic când nu îi place ceva, numai că pe atunci nu ştiam cine e sau ce vrea de la mine aşa că l-am ignorat. Întâmplarea a făcut ca peste câteva zile să ne întâlnim iar la un concert, să vorbim şi să ne împrietenim. De atunci a rămas cel la care mă duc când am nevoie de un sfat, când sunt nesigură pe mine sau cand doar vreau să plâng. Am trecut prin multe amândoi, multe grupuri, mulţi prieteni dar mereu am rămas doar noi doi la final. Vremurile s-au schimbat laolată cu noi, de la stat si băut cola în parc, la plimbat şi mers în baruri, la stat şi uitat la seriale, la discuţii mai profunde. He too, will remain in my special friends list.

Vlad, am avut plăcerea de a-l cunoaşte prin Aaka. Am vorbit iniţial pe mess o perioadă, cât era în Anglia la studii, iar apoi când a revenit în Bucureşti ne-am cunoscut şi live, să schimbăm nişte cărţi. De atunci ne-am mai întâlnit şi vorbim aproape în fiecare zi ( când nu face netul meu fiţe şi pică atunci când îmi e lumea mai dragă sau atunci când am de făcut proiecte ), povestim despre ce face fiecare în parte în ziua respectivă, citim ce a scris celălalt, ne plângem de diferite lucruri şi de prostia lumii apoi ne mulţumim reciproc că am ascultat. Îl bat la cap cu diferite variante de poze, care arată bine şi care nu ( înainte era doar Claudiu, acum Vlad participă la tortură şi el ), îl pun să aleagă sau să îşi dea cu parerea, îl pun în situaţii periculoase de revelion iar el îşi demonstrează prietenia fuging şi lăsându-ne pe mine şi pe Claudiu acolo. Îl cert când zice că nu scrie bine şi el la rândul lui mă ceartă când nu mănânc sau când nu am grija de mine ( mai toată lumea face asta…oare înseamnă că o fac des? Hmmmm… ) şi de asemenea este inamicul numarul 1 al lui Eddy. We’re still waiting for the final showdown. Special friends list updated.

Mihai, a.k.a Mitză, pe el l-am cunoscut într-un mod amuzant. Eram pe Motoare cu nişte amici, faţă în faţă cu el. Din când în când îl mai studiam pentru că nu era tipicul clientelei terasei respective, avea ceva aparte, n-aş ştii acum să zic ce, dar avea. Văzând persoana pe care o aşteptam că se apropia de masă, m-am sculat să o salut, numai că ea se opreşte înainte să ajungă la mine, la masa lui Mihai. Ne-am uitat unul la altul şi am început să râdem. Ne-am împrietenit, ne-am înţeles bine şi şi în ziua de azi suntem prieteni buni, chit că nu prea avem timp să ne vedem aşa de des cum ne vedeam înainte. Cu el râd de incompetenţă şi de prost gust, critic sisteme politice şi educaţionale, critic economia şi starea proastă a ţării, merg la picnic prin pădure alături de Claudiu şi Andreea ( prietena lui Mihai ) şi mergem prin mlaştină unde mi se face mie frică de insecte mari. Special friends list: check.

Kaly, cu ea m-am cunoscut pe myspace, pe vremea când eram sătulă de Hi5 şi toţi cretinii de pe acolo. Am stabilit să ne întâlnim şi să ne cunoaştem şi live, iar intr-o zi cu soare ( really, era soare ) ne-am văzut la Universitate la TNB. Asta a fost acum multă vreme…cred că eram în clasa a 10-a….cred. Oricum, am rămas prietene de atunci, şi chiar dacă acum este în Anglia cu Andrei şi nu vorbim aşa de des, tot ţinem una la alta. Şi îmi e tare dor de ea. E frumos să ştii că o relaţie de prietenie poate să reziste la distanţă,  dar asta ţine îndeosebi şi de persoanele în cauză. Am primit de ziua mea o agenda tip jurnal de la ea, pe care planific să o maltratez cu scrisul meu cât de curând posibil.

Milly, my black winged, trouble bringing Crow. Ne-am cunoscut pe forum ( încep să observ un tipar aici ), mi-a commentat la un fic cu Aziraphale si Crowly din Good Omens de Neil Gaiman şi Terry Pratchett, i-am răspuns mulţumindu-i pentru comment, şi tot aşa. Ne-am cerut ID-urile de mess acum ceva timp, am vorbit, am început să ne scriem mailuri, să ne ţinem la curent cu ce se întâmpla, să ne trimitem poze de pe unde mergeam, să povestim faze amuzante. Nu am avut încă plăcerea să o cunosc live, dar asta o să se rezolve vara asta în Cluj. Într-un fel sau altul tot ajungem să ne vedem noi si faţă în faţă. E o scriitoare foarte bună, are imaginaţie cât cuprinde, e draguţă şi copilăroasă câteodată, ceea ce din punctul meu de vedere este un atuu, pentru că mie nu îmi plac oamenii care stau mereu numai serioşi.

Tanya, cunoscut pe acelaşi forum ca şi Milly. Sincer, nu mai ţin minte cum am ajuns să vorbim, dar nu cred că e important. Important e că am ajuns prietene bune. Ne povestim una alta când ne nimerim în acelaşi timp pe mess, de facultate, de părinţi, ne ţinem la curent în principal. Am ajuns să ţin foarte mult la ea de-a-lungul timpului. Este o fată bună care nu merita unele din lucrurile care i s-au întâmplat. Dar am încercat să fiu acolo când a avut nevoie de mine, şi sper că am reuşit, pentru că şi ea a fost aici când am avut nevoie de ea. O bat la cap cu sfaturi pentru că ştiu că e încăpăţânată şi nu vrea uneori să asculte, şi cu ea mă simt ca şi cum aş avea un copil.

 

Ce am scris nu e neapărat într-o ordine. Ţin la toţi şi nu fac discriminări. Mă simt norocoasă că îi am ca prieteni şi sper să rămână acolo, în lista mea mentală de special friends. Good friends are hard to come by these days.

Till next time…