Dacă am noroc…

Mă scol eu cu noaptea în cap, sperând să nu prind aglomerația de pe lume la depunerea dosarului pentru sală, mișun chiaună prin casă, reușesc să nu îmi pun pantalonii în cap, ci la locul lor, reușesc să mă fac să arăt cât de cât decent, și plec. Prima oprire, să iau dosarul. Ajung în fața ușii într-un final, apăs pe clanță și…nimic. Mă uit mai bine „Program 10:00 – 20:00”. Bine, poate nu vine la 10. Stau 10 minute, 20 de minute, deja la 40 de minute începea să mi se cam subțieze răbdarea. Pun mâna pe telefon și îl sun pe instructor să aflu și eu cam la ce oră se deschide exact, poate programul de pe ușă nu era pus bine, mă gândeam eu. „Ah, păi vine pe la 12, daca ai noroc.”

Cu așa răspuns mă întorc acasă, să am de unde să plec iar, și să am de ce să stau o mie de ani la coadă după ce reușesc, într-un final glorios ( vorba lui Geo ), să îmi iau și eu dosarul, pentru că de ce naiba ar veni cineva la ora la care trebuie să vină, mai ales când mă grăbesc. Încep să cred că în zile ca astea, universul coplotează împotriva mea.

 

Till next time…

Vrei să faci? vs Vreau să faci!

Mi se pare normal ca atunci când întrebi pe cineva dacă vrea să facă un anumit lucru, să ai în vedere faptul că poţi primi două răspunsuri. Unul pozitiv şi unul negativ. De asemenea, din moment ce a fost o întrebare, şi nu o cerinţă, mi se pare anormal să te superi dacă răspunsul nu a fost acela pe care îl doreai. Ai pus un om să aleagă, şi este lipsit de bun simţ să te superi dacă nu îţi convine răspunsul. Dacă vrei neapărat ca cineva să facă un anumit lucru, apoi poţi să zici direct “vreau să faci lucrul acela” în loc să îi dai falsa impresie că îl laşi să aleagă, ca apoi să te superi şi să faci scandal când nu îţi convine răspunsul.

Acum, dacă ai început deja prin a-i da impresia omului că poate alege, iar tu vrei neapărat un răspuns în favoarea ta, după ce îţi zice “nu”, poţi încerca să îl rogi frumos. Merge mai bine decât să începi să ţipi la el şi să îl faci cu ou şi cu oţet pentru că atunci nu mai are nici un interes să te ajute. Şi eşti nesimţit dacă faci aşa ceva…şi nimănui nu îi plac nesimţiţii. Iar dacă ai de gând să stai toata ziua cu botul pus de kilometri şi să tot cauţi motive de ceartă, să faci persoana respectivă să se simtă prost pentru că ţi-a răspuns sincer că nu vrea, atunci eşti mitocan.

 

Till next time…

Vandalism done right

Nu ştiu dacă persoana în cauză a dorit să scoată în evidenţă ceva sau dacă pur şi simplu a dorit să strice un monument, dar rezultatul m-a determinat să fac următoarea poză.

Conceptual, mesajul este  inteligent.

Randomness of the day

Se întâmplă de multe ori să fiu ori la locul potrivit la timpul potrivit ori invers…ori o combinaţie între ele. Acum nu ştiu care s-ar aplica mai bine.

Cum nu mă uit la televizor de felul meu şi nu ştiu cum va fi vremea, m-am uitat pe geam să văd ( am un termometru pus care arată cu aproximare cam câte grade sunt afară ). Fix în momentul ăla, o tanti mai în vârstă trece prin faţă, trage ziarul din cutia poştală şi îşi vede de drum. Acum, ştiu, era un ziar pe care nici nu intenţionam să îl citesc, dar ca idee. Să treci aşa fără nici o ruşine şi să iei un lucru din cutia poştală a unui om mi se pare de-a dreptul nesimţit. Desigur, nu ar fi cel mai nesimţit lucru pe care l-am văzut în ultimul timp, dar tot intră în categoria de “fără ruşine”.

Till next time…

Oameni nesimţiţi

Am crezut că dacă petrec mult timp printre oameni, ajung să mă obişnuesc cu nesimţirea de care dau dovadă, dar m-am înşelat. Nu cred că o să pot să mă obişnuesc vreodata pentru că nu mi se pare normal să fi în aşa hal de nesimţit, cum sunt unii.

Eram ieri în 123 cu Claudiu, şi era destul de aglomerat. Când am urcat, am văzut două scaune libere aşa că m-am îndreptat spre ele, numai că atunci când am ajuns în dreptul lor am văzut că erau acoperite cu resturi de mâncare lăsate de cineva dinaintea noastră. M-am întors spre Claudiu să îi zic de chestia asta şi în momentul ala, o tanti care se aşezase pe alt scaun, în faţa scaunelor respective, a început să comenteze că tineretul din ziua de azi nu mai are nici un fel de ruşine şi ca suntem aşa de leneşi că preferăm să stăm în picioare în loc să curăţam scaunele de ce era pe ele. Acum, lovitura de graţie, pentru că până atunci să zicem că puteam să trec peste tot ce a spus, a fost când dânsa a zis: “Eu puteam să strâng, dar mi-am găsit deja loc”. Claudiu a fost mai rapid ca mine, şi s-a pus să strângă mizeria de pe scaune, bătându-i subtil obrazul tantesei. Probabil a simţit cum clocoteam în momentul ăla şi aşa a evitat o scenă. Mi s-a părut incredibil de ipocrit şi nesimţit să comenteze la noi când ea ajunsese înaintea noastră la scaune şi a preferat să se aşeze altundeva în loc să cureţe. Şi mai mult, nu eram singurii pe acolo, dar a preferat să comenteze la noi pentru că suntem mai tineri.

Restul de lângă ea, îi ţineau partea dar nici ele ( pentru că erau evident, alte tantese bătrâne ) nu se oboseau să cureţe. Evident, e mai uşor să comentezi şi să te plângi decât să faci ceva, şi asta mă enervează la culme. Şi să te mai şi iei de alţii când TU nu faci nimic. Mereu mă întreb unde încape atâta nesimţire şi prostie în unii şi cum e posibil să ai un obraz aşa de gros dar presimt că întrebarea o să rămână fără răspuns. Dar Doamne! Cât mă enervează! Şi mai trist este că mă aştept ca lumea să se schimbe. O să rămân cu dorinţa…

 

Till next time…

Porcul din ajun

Încă nu m-am învăţat că nu prea ajută îngrăşatul porcului în ajun, şi încerc de fiecare dată să bag informaţii cu forţa în cap. Mâine am ultimul examen, şi după cum este bunul obicei, este şi cel mai greu. Tipic studentului de orice naţie, am învăţat numai în sesiune deşi mereu îmi zic că “de data asta învăţ şi eu din timp”. Sunt conştientă că n-are să se întâmple.

Acum, fiind şi ultimul examen, fiind şi eu obosita şi sătulă de atâta informaţie, nu mai pot să reţin mai nimic. Nu mă ajută nici faptul că îmi tot zboară gândul la una alta, la diverse persoane, la diverse evenimente (plăcute sau nu), şi chiar încerc să mă concentrez, dar nu pot. Claudiu zice că am doar nevoie de odihnă, şi nu mă crede când îi zic că nu e vorba de aia, şi că pur şi simplu nu înţeleg ce vrea materia asta de la viaţa mea. Am descoperit în astea două zile cât învăţam, mai multe simboluri decât credeam că există pe lume, că nah, suntem în stadiul în care calculele se fac cu simboluri şi litere. Mi-ar fi plăcut mai mult dacă înţelegeam măcar ce învăţ acolo, şi e chiar culmea. Îmi place matematica, îmi place econometria şi statistica dar macroeconomia nu se prinde de mine nici de-a dracu’. Mereu am fost mai înclinată spre partea de real decât de cea de uman, deşi îmi place să citesc. N-aş suporta o slujbă în ceea ce ţine de domeniul uman. Nu e de mine.

O să închei până când nu dau şi în alte subiecte, orice numai să nu citesc pentru examen.

Till next time…